Sageata

Înapoi la articole

Apartamente care se îngrijesc de confortul proprietarilor

aprilie 25, 2017

Wallberg Properties depăşeşte aşteptările clienţilor și construie§te un proiect al viitorului

 

Ce e confortul?

În ultimă instanţă, credem că este acea stare de bine în care te regăseşti alături de cei dragi, atunci când ai reuşit să elimini până şi preocuparea de a asigura condiţiile cele mai confortabile pentru familia ta. Atingerea acestui grad de confort la care mulţi nici nu visează e acum posibilă în apartamentele Arad Plaza, unde controlul integral al întregului ambient poate fi încredinţat unui sistem inteligent care preia toate sarcinile şi se îngrijeşte de confortul proprietarilor până la cel mai mic amănunt.

“Atunci când ajungi acasă se aprind becurile singure, după ce în prealabil temperatura a ajuns la exact atâtea grade celsius câte vrei, se porneşte televizorul pe postul tău preferat, se trag jaluzelele atunci când e soare, chestiuni pe care le vezi numai în filme sau le întâlneşti în cele mai pretenţioase hoteluri din lume se vor întâmpla în apartamentele Arad Plaza. Proprietarii pot alege un grad foarte ridicat de confort, ce poate fi atins în putine clădiri din Romania.”, declară Dorin Cura, CMO Wallberg Properties.

Deşi îndeplineşte funcţii foarte complexe, modificând ambientul aşa cum îşi doreşte proprietarul, în prezenţa sau absenţa acestuia, în conformitate cu stilul lui de viaţă, panoul de control are o interfaţă foarte simplă, putând fi programat de oricine se pricepe să utilizeze un banal smartphone.

“Depinde de ce vrea beneficiarul şi cât de bine reuşeşte să exprime acest lucru, tehnic se poate orice, iar la nivel de programare totul e foarte simplu. Odată efectuate setările, sistemul trebuie să funcţioneze singur, să nu trebuiască să umbli la niciun buton. De fapt, un sistem inteligent nu înseamnă să ai telecomandă. Dacă ai telecomandă deja eşti doar tu inteligent, pentru că ştii pe ce buton să apeşi, iar sistemul doar execută comanda primită.” spune Dl. Ladislau Szoke, manager Brix SRL, cei care furnizează şi implementează sistemul Zipatile.

Apartamentele Arad Plaza vor fi livrate la cheie în acest an, toate fiind dotate cu acest sistem de control care va fi configurat împreună cu fiecare proprietar, aceştia având posibilitatea de a alege până la ce nivel de automatizare să fie configurat apartamentul.

Ce poate face un apartament Arad Plaza?

  • menţine temperatura şi umiditatea în anumite limite în anumite intervale orare, comunicând cu sistemele de încălzire şi climatizare şi putând controla jaluzele, perdele, draperii;
  • dă alarma în cazul unei intrări neautorizate, a unor inundaţii sau incendii;
  • gestionează accesul în apartament;
  • controlează sistemul de iluminare în funcţie de prezenţă;
  • derulează scenarii de prezentă pe timpul concediilor;
  • monitorizează video în zonele dorite;
  • gestionează toate sistemele audio şi video;
  • controlează orice alte aparate ce primesc comenzi prin unde IR;
  • comunică telefonic şi prin e-mail;
  • … şi multe altele.

Vezi mai multe in prezentarea video: https://www.youtube.com/watch?v=NFHE6MXvcW4

avatart

posted by Iuga Cristi