Prima cale ferată electrificată 1913

On decembrie 16, 2015

Prima cale ferată electrificată 1913

Prima cale ferată electrificată din România, cunoscută sub numele de CFAP, a fost construită la Arad.

Calea ferată cu ecartament metric Arad-Podgoria (CFAP) a fost construită în anii 1905-1906, fiind o cale ferată locală, cu o lungime totală de 58 de kilometri. Cu scopul de a crește capacitatea de transport și confort, oameni cu minți deschise au inovat în sistemul de transport public și au creat la Arad, în anul 1913, prima cale ferată electricficată din România și totodată prima de acest fel din estul Europei și a opta din lume.

“Ziua de 11 noiembrie 1913 este o dată marcantă, pentru că atunci primul tren a parcurs pe calea ferată electrificată traseul Arad-Podgoria, intre localitățile Arad-Lipova si Arad-Pancota. Calea ferată electrificată aparținea unei societăți private, care a avut 321 de angajați, iar conform statisticilor, zilnic, erau transportate 1000-1600 de persoane”, Petru Cuvianu, director tehnic în cadrul Comapniei de Transport Arad.

La vremea când s-a luat decizia construirii acestei linii, în Arad exista deja de 40 de ani sistemul de transport public asigurat de tramvaie trase de cai.

  • By handsome  0 Comments   
  • Apartamente superioare, design avangardist, Downtown Arad, Fara Compromisuri, Gradini suspendate, Inovatie, Nordic Style, penthouse, Premiera in Arad, Simbol al Aradului, Soho

    0 Comments

    Contactează-ne

    VORBEȘTE CU UN CONSULTANT VÂNZĂRI

    anca

    Anca Pană

    Sales Representative

    +40 786 703 703

    daniel

    Daniel Hanza

    Sales & Aftersales Representative

    +40 737 405 405